Exodul din Nagorno-Karabah: Aproape 50.000 de locuitori au plecat în Armenia

Zeci de mii de etnici armeni continuă să fugă din regiunea separatistă Nagorno-Karabah pentru a se refugia în Armenia. Aceștia se tem că Azerbaidjanul – care a preluat controlul regiunii – ar putea declanșa o epurare etnică.

Se estimează că 47.000 de oameni au fugit până acum din Karabah în Armenia. Drumul de munte care șerpuiește din Karabah spre Armenia este absolut plin. Mulți oameni au dormit în mașini sau au căutat lemne de foc pentru a se încălzi pe marginea drumului.

Regiunea avea 120.000 de etnici armeni înainte de operațiune, iar liderii separatiști au spus că toți aceștia își doresc să plece în Armenia, o țară cu 2,8 milioane de locuitori.

Victoria militară a Azerbaidjanului asupra enclavei care nu era sub controlul autorităților azere a declanșat una dintre cele mai mari mișcări de populație din Caucazul de Sud de dupa căderea Uniunii Sovietice.

Deși președintele azer, Ilham Aliev, a declarat că drepturile lor vor fi respectate, armenii din Karabah au spus că nu doresc să trăiască ca parte a Azerbaidjanului și se tem de epurarări etnice din partea autorităților azere.

De cealaltă parte, premierul Armeniei a declarat că armenii din Nagorno-Karabah vor părăsi probabil regiunea și că țara sa este pregătită să îi primească.

Facebook

Comentarii