Eveniment: Festivalul internaţional „Euroiudaica”, la Oradea

Oradea va găzdui, în premieră, în perioada 3 – 9 septembrie, Festivalul internaţional „Euroiudaica”, o bogată agendă culturală, cu teatru, dans, muzică, prezentări şi lansări de carte, conferinţe şi expoziţii, cu invitaţi din România şi din străinătate.

„Festivalul Euroiudaica vrea să aducă în atenţia publicului toate tradiţiile evreieşti, să cuprindă întregul spectru artistic iudaic, însemnând multe evenimente care vor interesa publicul, cum ar fi concerte de muzică tradiţională klezmer, conferinţe pe teme interesante, spectacole de teatru ale unor trupe din ţară şi străinătate. Avem peste o sută de invitaţi din ţară şi din Ungaria, Slovacia, Polonia, chiar şi Argentina. Va fi un festival care nu se adresează evreilor, foarte important de subliniat, ci se adresează publicului orădean şi nu numai, vizitatorilor care vor fi în acest interval la Oradea, în ideea de a lua contact cu tot ce înseamnă cultura iudaică,” a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul Departamentului Cultură de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi director al Centrului Comunitar Evreiesc (JCC) Oradea, Robert Schorr.

Potrivit acestuia, Festivalul Euroiudaica a mai fost organizat, în aceeaşi formulă, o singură dată, în 2007, în cadrul programului „Sibiu – Capitală Europeană a Culturii”, de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, alături de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din Guvernul României.

În prima zi a festivalului, 3 septembrie, după deschiderea oficială, cei interesaţi de moştenirea arhitecturală pe care evreii au lăsat-o oraşului Oradea vor putea participa la un tur ghidat prezentat de arhitectul Cristian Puşcaş. Acest tur va fi reluat şi sâmbătă, 9 septembrie, la închiderea festivalului.

Programul anunţat cuprinde 23 de evenimente, în diferite locaţii, inclusiv zilnic, de la ora 11, câte o conferinţă pe temele: „Evreii Rock’n’Roll” (cu Berti Barbera), „Oradea evreiască” (cu prof. univ. dr. Antonio Faur), „Teatrul idiş în România interbelică” (cu conf. univ. dr. Camelia Crăciun) și „Ce a mai rămas din patrimoniul sefard din România” (cu conf. univ. dr. Felicia Waldman).

Prezentările de carte vor avea loc de la ora 16.30, iar în cursul serii vor avea loc concerte şi spectacole de teatru. O parte din spectacole se vor desfăşura în sinagogile orădene.

Muzica evreiască este sărbătorită în toate formele ei, de la klezmer şi muzică cantorială, până la Yiddish Tango cu Berti Barbera & Mariano Castro (Argentina) , într-o serie de concerte oferite de trupele Bucharest Klezmer Band, Pressburger Klezmer Band (Slovacia), Hakeshet Klezmer Band şi Or Neurim.

Teatrul ocupă un loc central în programul festivalului, fiind programate cinci spectacole cu trupe din România, Polonia şi Ungaria, printre care şi celebrul musical „Scripcarul pe acoperiş”. Printre invitaţi se regăsesc Teatrul evreiesc de stat din Bucureşti, Teatrul evreiesc din Varşovia, Teatrul Golem din Budapesta.

Toate evenimentele Euroiudaica sunt cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile, cu excepţia spectacolului „Scripcarul pe acoperiş”.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *