Europarlamentarii bulgari cer Olandei deblocarea aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

În documentul semnat de europarlamentarii bulgari se solicită ca Olanda să ţină cont de evaluarea Comisiei Europene şi de rezoluţiile Parlamentului European astfel încât Bulgaria şi România să adere la Spaţiul Schengen până la sfârşitul anului, informează centrul de presă al partidului GERB, citat de Rador, potrivit Digi24.

Până la data de 8 decembrie, când va avea loc reuniunea miniştrilor justiţiei din statele membre UE în cadrul Consiliul JAI, moment la care se va lua din nou în dezbatere tema aderării celor două țări, delegația bulgară este pregătită să organizeze întruniri de lucru rapide atât cu guvernul olandez, cât şi cu reprezentanţii Parlamentului olandez și insistă ca „procesul de extindere a Spaţiului Schengen să continue cu aderarea Bulgariei şi României, până la finalul acestui an calendaristic”.

„Deciziile privind extinderea Schengen nu trebuie plasate în strânsă dependenţă de agenda naţională a unui stat membru. Este oportun să fie abordate obiectiv, din punctul de vedere al acquis-ului Schengen şi al perspectivelor UE ca spaţiu de solidaritate şi liberă circulaţie”, se subliniază în scrisoarea semnată de toţi reprezentanţii bulgari în Parlamentul European.

Aceştia susţin în unanimitate şi consecvent poziţia de desfiinţare a controlului la frontierele interne pentru Bulgaria şi România. Potrivit semnatarilor scrisorii, acest lucru este „de o importanţă cheie, nu numai pentru economia şi securitatea ambelor ţări, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană”.

 În scrisoarea oficială, europarlamentarii bulgari reamintesc că legislaţia europeană presupune egalitate între statele membre, iar Bulgaria şi România au acoperit de mult toate criteriile.

„Rezultatele misiunii în cadrul Mecanismul de evaluare a acquis-ului Schengen sunt cât se poate de pozitive atât pentru Bulgaria, cât şi pentru România. Mai mult, sunt o dovadă a eforturilor continue pe care ambele ţări le depun pentru aderarea la Schengen”, menţionează reprezentanţii bulgari în Parlamentul European.

Facebook

Comentarii