Europarlamentară letonă, anchetată pentru spionaj în favoarea Rusiei

Autorităţile letone au lansat o anchetă penală împotriva Tatjanei Zdanoka, membră a Parlamentului European, pentru posibilă cooperare cu serviciile secrete ruse, a anunţat agenţia de presă Leta, citată de Agerpres.

Tatjana Zdanoka este membră a Parlamentului European din 2004 şi nu face parte din niciun grup politic. Parlamentul European efectuează separat o anchetă referitoare la acuzaţiile contra eurodeputatei letone, suspectată că ar fi fost angajată de serviciile secrete ruse să promoveze opinii pro-Kremlin în statele baltice.

În acest scop, Zdanoka ar fi fost îndrumată de doi agenţi, cel puţin în perioada 2004-2017, potrivit unor mesaje pe e-mail. 

„Da, sunt un agent, un agent pentru pace, un agent pentru Europa fără fascism, un agent pentru drepturile minorităților, un agent pentru o Europă unită de la Lisabona la Urali”, a spus eurodeputata letonă, în plenul forului europarlamentar, în sesiunea din februarie.

Zdanoka (73 de ani) este acuzată că a propagat propaganda rusă despre presupusele încălcări ale drepturilor împotriva etnicilor ruși din țările baltice, teză promovată de Kremlin în ceea ce privește Letonia și Estonia, unde minoritatea rusă depășește 25% din populație.

Discursul provoacă îngrijorare pentru că, în 2022, Rusia a folosit pretextul ajutorării etnicilor ruși abuzați din estul Ucrainei ca justificare pentru invazia sa.

Zdanoka, originară din Riga și fiica unui ofițer sovietic de marină, este membră a partidului Uniunea Rusă Letonă (LRU) și a susținut întotdeauna politicile agresive ale președintelui rus Vladimir Putin. De pildă, ea a aprobat în mod deschis atât anexarea ilegală a Crimeei din 2014, cât și invadarea din 2022 a Ucrainei.

Ș. Jianu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *