Într-un efort de a combate dezinformarea din mediul online, Comisia Europeană dorește ca giganții tehnologici precum Google, Facebook și TikTok să înceapă etichetarea conținutului creat de inteligența artificială.
În ultima perioadă în online circulă tot mai multe imagini și videoclipuri create de instrumente de inteligență artificială, precum ChatGPT și DALL-E. Acest trend îngrijorător a determinat Comisia să ia noi măsuri și să solicite mariilor companii tehnologice, semnatare ale codului de bune practici al UE contra dezinformării, să faciliteze diferențierea între realitate și ficțiune.
Astfel, potrivit Vicepreședintei pentru Valori și Transparență, Věra Jourová, giganții online ca Meta, Twitter și TikTok, vor trebui să marcheze imaginile, fișierele audio și videoclipurile false, cunoscute sub numele de deepfake-uri, începând cu 25 august, în caz contrar riscând amenzi uriașe.
În același timp, Parlamentul European încearcă să impună o regulă similară pentru toate companiile care generează conținut cu ajutorul inteligenței artificiale, inclusiv text, ca parte a Actului privind inteligența artificială, care ar putea intra în vigoare începând cu 2025.
De asemenea Jourová, solicită companiilor precum Microsoft și Google să implementeze măsuri de protecție pentru serviciile lor, astfel încât utilizatorii să nu poată utiliza așa-numita inteligență artificială generativă în scopuri negative.
Nu în ultimul rând, Jourová a criticat Twitter pentru retragerea sa din codul voluntar cu doar câteva luni înainte ca DSA să intre în vigoare. Totodată consideră retragerea Twitter ca fiind o greșeală din partea companiei, aceasta alegând o confruntare directă cu UE.










