Estonia şi Letonia achiziționează sisteme de apărare aeriană, după summitul NATO de la Madrid

Ministerul Letoniei

Miniştrii apărării din Estonia și Letonia au anunțat, joi, în marja summitului NATO, intenţia privind achiziţionarea în comun de sisteme de apărare aeriană cu rază medie de acţiune, relatează AFP, conform Agerpres.

Potrivit ministrul leton al apărării, punerea în aplicare a acestui proiect cu Estonia consolidează cooperarea regională, dar şi apărarea celor două țări. Ministrul estonian, Kalle Laanet, a subliniat, la rândul său, faptul că achiziția de sisteme de apărare survine și în urma mesajului transmis de liderii reuniți la summitul NATO de la Madrid ca aliații care vor decide să-și consolideze apărarea vor fi sprijini în acest sens.

O propunere pentru achiziţionarea de noi sisteme de către aceste două ţări baltice, membre ale UE şi NATO, urmează să fie discutată la sfârşitul lunii iulie.

În Estonia și Letonia, se află două dintre cele opt grupuri de luptă NATO, care au fost desfășurate aici în anul 2017, în urma summitului de la Varșovia. Grupul de luptă din Estonia este condus de Marea Britanie, iar cel din Letonia, de Canada. Grupul NATO din Estonia numără 1.200 de militari, dintre care 850 sunt militari britanici. La începutul acestei luni, guvernul britanic a anuțat intenția de a suplimenta aceste trupe, prin transformarea grupului de luptă într-o brigadă completă NATO, care are până la 3.000 de militari și care ar urma să aibă caracter permanent.

Grupul NATO din Letonia este format, în prezent, din 1.400 de militari, guvernul canadian anunțând, de asemenea, pe 29 iunie, intenția de constituire a unei brigăzi, prin suplimentarea efectivelor militare.

Țările baltice au solicitat, însă, ca prezența forțelor aliate pe teritoriul lor să fie suplimentată până la 20.000 de militari. Președintele american, Joe Biden, a anunțat, la summitul de la Madrid, că vor fi sporite forțele militare din România și Polonia, dar și cele din țările baltice.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii