Trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru războiul din Ucraina, Keith Kellogg, va efectua o vizită la Kiev pe 20 februarie, a declarat ieri o sursă din cadrul biroului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Vizita va avea loc la doar câteva zile înainte de împlinirea a trei ani de la invazia Federației Ruse în Ucraina, pe 24 februarie.
Întrebat despre vizita lui Kellogg, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Heorhii Tykhyi, a spus vineri că aceasta va avea loc după reuniunea de la Munchen din perioada 14-16 februarie.
Președintele american, Donald Trump, a confirmat, la rândul său, că emisarul pentru Ucraina, Keith Kellogg, se va deplasa la Kiev unde va vorbi cu Volodimir Zelenski.
Potrivit lui Kellogg, administrația de la Casa Albă finalizează acum ultimele detaliile care vor fi prezentate în discuțiile mult așteptate și care oferă echipei lui Trump prima ocazie importantă de a transmite un mesaj clar despre abordarea noii administrații în privința războiului din Ucraina.
Războiul din Ucraina va fi tema centrală și a ediției din acest an a Conferinței de Securitate de la Munchen, cea mai mare conferință pe probleme de securitate la nivel global, la care și-a anunțat participarea și șeful diplomației SUA, Marco Rubio.
Între timp, diplomații vorbesc despre pregătiri pentru organizarea primei întâlniri dintre cei doi președinți, american și rus, Donald Trump și Vladimir Putin, care ar avansa o primă idee despre încetarea focului în Ucraina.
Leonid Sluțki, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat, a afirmat că o astfel de întâlnire necesită, totuși, o pregătire temeinică, și ar avea șanse să aibă loc în martie.










