Mehmet Yasar Coskun a fost constructorul reşedinţei „Renaissance”, ridicată la Antakya, sudul Turciei, în urmă cu 10 ani: pe 6 februarie, clădirea cu opt etaje şi 250 de apartamente cu piscină, unde locuia printre alţii fotbalistul ghanez Christian Atsu, s-a răsturnat într-o parte şi peste locuitorii săi, potrivit Agerpres.
Este una dintre miile de clădiri din Turcia care s-au prăbuşit complet, fără a lăsa cea mai mică şansă ocupanţilor lor care dormeau atunci când s-a produs violentul cutremur cu magnitudinea 7,8, în jurul orelor 04.00.
În faţa furiei care cuprinde ţara împotriva dezvoltatorilor imobiliari, autorităţile turce au reacţionat prompt şi plouă cu mandate de arestare.
Duminică, la şapte zile după dezastrul care a făcut peste 30.000 de morţi doar în Turcia, trei persoane au fost întemniţate, şapte arestate, printre care alţi doi dezvoltatori încercând să fugă în Georgia, iar 114 sunt încă căutaţi, a anunţat ministrul turc al justiţiei, Bekir Bozdag.
În total, au fost demarate 134 de anchete.
Soarta reşedinţei „Renaissance” – emblematică, dar este departe de a fi singura
Astfel, hotelul Isias din Adiyaman, unde 35 de membri ai echipei de volei de 12-15 ani a republicii separatiste a Ciprului de Nord şi conducerea acestora au murit: martorii au afirmat că hotelul fusese închis din cauza „neregulilor” în construcţie, înainte ca sigiliile să fie rupte şi clădirea redeschisă turiştilor.
Reacţia guvernului, confruntat cu ceea ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan – în campanie electorală dacă alegerile de la 14 mai sunt menţinute – a numit „cel mai mare dezastru din toate timpurile” pentru Turcia, este fără precedent.
După cutremurul violent din 1999 care a făcut 17.000 de morţi în nord-vestul Turciei, în jurul localităţii Kocaeli, a fost nevoie de şase luni până la prima arestare.
Ulterior, împotriva dezvoltatorilor clădirilor prăbuşite au fost deschise peste 2.000 de proceduri, dar pentru 1.800 dintre aceştia nu a fost pronunţată nicio sentinţă din cauza unei amnistii generale decretate în decembrie 2000 de guvern.
În cele din urmă, majoritatea responsabililor au putut beneficia de o prescripţie în 2007.
Dezvoltatorii ignoră normele și reglementărie în materie de construcții
În depoziţia sa, dezvoltatorul reşedinţei „Renaissance” a respins acuzaţiile împotriva lui şi a asociaţilor săi.
„Nu ştiu de ce s-a prăbuşit clădirea. Toate avizele fuseseră eliberate în urma studiilor efectuate de primărie şi de compania de control”, a afirmat el.
Permisul pentru această reşedinţă a fost semnat în 2021 de districtul Ekinciler, la Hatay.
Primarul de atunci, Seyfettin Yeral, a confirmat că a eliberat permisul, dar „controlul a fost făcut de o companie privată”.
Turcia a adoptat o serie de norme şi reglementări copiate după cele din California, ţară a cutremurelor, şi revizuite în mod regulat – ultima dată în 2018.
Dar, potrivit inginerilor şi arhitecţilor intervievaţi, cei mai mulţi sunt ignoraţi de constructori.










