Dumitru Buzatu, adus la Curtea de Apel Iași. Decizia instanței, așteptată mâine

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost adus, în această dimineață, la Curtea de Apel Iaşi, unde se judecă contestaţia deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia, pentru luare de mită.

Contestaţia a fost depusă de unul dintre avocații săi, după ce Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă arestarea preventivă a acestuia.

Trei avocați l-ar apăra pe fostul președinte al CJ Vaslui, coform Libertatea, apărătorii săi susținând că banii nu ar proveni din mită, ci ar fi un împrumut pe care l-a solicitat unui om de afaceri.

La procesul de astăzi, conform News.ro, avocatul acestuia a cerut instanţei amânarea luării unei decizii întrucât nu a avut timp să studieze dosarul. Instanța de judecată ar urma să se pronunțe mâine.

Buzatu este acuzat de DNA că a primit drept mită suma de 1,25 milioane de lei de la un constructor a cărui societate efectua lucrări la un drum din județ. 

Ieri, Dumitru Buzatu a fost suspendat și din funcția de președinte al CJ Vaslui, prin ordin al prefectului județului. În locul său, a fost numit vicepreședintele instituției, Ciprian Trifan, considerat că este un apropiat al acestuia.

Facebook

Comentarii