Drapelele NATO, arborate la jumătate de catarg în semn de solidaritate cu Turcia

Drapelele NATO au fost arborate la jumătate de catarg la sediul Alianţei de apărare din Bruxelles, în urma cutremurului din Turcia, transmite CNN, potrivit News.ro.

Alianţa cu 30 de membri – din care face parte şi Turcia – a prezentat contribuţiile sale la eforturile de ajutorare.

„Peste 1.400 de membri ai personalului de răspuns la situaţii de urgenţă din peste douăzeci de aliaţi şi parteneri NATO – inclusiv invitaţii Finlanda şi Suedia – sunt desfăşuraţi în Turcia, ajutând la răspunsul la cutremurele devastatoare care au lovit ţara”, se precizează în comunicatul NATO. 

Alianţa şi partenerii săi oferă asistenţă Turciei prin intermediul experţilor seismici, echipelor de căutare şi salvare cu câini, inginerilor structurali, precum şi personalului medical şi a proviziilor medicale. 

„În aceste momente teribile, suntem solidari cu aliatul nostru, Turcia, şi cu toţi cei afectaţi, iar aliaţii NATO sunt pregătiţi să ofere asistenţă suplimentară celor care au nevoie”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *