Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, merge în Siria

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat că este în drum spre Siria. „Sunt în drum spre Siria, unde OMS sprijină asistenţa medicală esenţială în zonele afectate de recentul cutremur, bazându-ne pe munca noastră de lungă durată în ţară”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Aproape în acelaşi moment, Naţiunile Unite a anunţat că secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths, va vizita în weekend zonele afectate din Turcia şi Siria.

Griffiths va merge la Gaziantep, în sudul Turciei, şi la Alep, în nord-vestul Siriei. În timpul acestei vizite, el se va întâlni şi cu „autorităţile din capitala siriană, Damasc”.

 Aceste deplasări intervin în contextul în care un prim convoi de ajutoare pentru zonele rebele din nord-vestul Siriei după cutremurul de luni a intrat joi prin punctul de trecere a frontierei Bab al-Hawa cu Turcia, potrivit ONU şi unui responsabil al acestui transport.

Convoiul, format din şase camioane transportând pături, saltele, corturi, echipamente de ajutor şi lămpi solare ar trebui să acopere nevoile a cel puţin 5.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Aproape întreg ajutorul umanitar destinat zonelor rebele este canalizat din Turcia prin punctul de trecere Bab al-Hawa. Turcia a indicat că lucrează la deschiderea a încă două puncte de trecere a frontierei.

ONU a făcut cunoscut marţi că traficul prin acest punct de frontieră este îngreunat din cauza drumurilor avariate, deşi platforma de transbordare a mărfurilor şi podul de trecere în sine sunt intacte.

Facebook

Comentarii