Antidrog: 40 de tone de cânepă industrială, confiscate de la fabrica din Iași

40 de tone de cânepă industrială, care urma să fie prelucrată pentru obținerea de substanțe psihoactive, au fost ridicate de anchetatori de la fabrica din Iași, unde se produceau dispozitive pentru vapat – țigări electronice – și dulciuri, care ar avea și droguri în compoziție.

DIICOT și Poliția Română au efectuat, ieri, 121 de percheziții în Capitală și 23 de județe din țară, iar astăzi au venit cu noi detalii în acest caz.

Potrivit anchetatorilor, în urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 80.000 de dispozitive de vapat, aproape 5.000 de acadele și pungi cu jeleuri, care ar conține substanțe cu efect psihoactiv, dar și aproape 170 de semințe de cannabis.

Toate aceste produse erau făcute la fabrica din județul Iași, iar la nivel național au mai fost descoperite alte cinci locații, care erau folosite ca depozite.

În interiorul fabricii, au fost descoperite aproximativ 40 de tone de cânepă industrială ce urma a fi prelucrată pentru obținerea de substanțe psihoactive, conform DIICOT și IGPR.

Potrivit surselor citate, în aceasta fabrică, s-au investit 5 milioane de euro, dintre care aproximativ 1,2 milioane de euro în aparatură modernă. Acționarul majoritar al fabricii, un cetățean canadian, a fost și el reținut în acest caz.

Printre reținuți, se află și un agent de poliție din cadrul IPJ Iași, care ar fi fost implicat în activitatea de ambalare a substanțelor. El urmează să fie dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă.

Dispozitivele de vapat şi produsele de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri), realizate la fabrica din Iași, ar conține substanţe psihoactive, precum HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și, în unele cazuri inclusiv THC, adică substanța psihoactivă din cannabis, potrivit unei anchete de proporții, cu ramificații în toată țara, care a fost desfășurată de procurorii DIICOT Iași.

Facebook

Comentarii