Candidații familiilor politice europene pentru conducerea viitorului Executiv al UE vor avea, astăzi, la Bruxelles, o dezbatere electorală, pe subiectele esențiale: apărarea și securitatea blocului comunitar, migrația și extinderea spațiului Schengen și a Uniunii Europene.
Dezbaterea începe la ora 16.00, anunță Euronews România.
Este vorba de cinci politicieni „spitzenkandidat”, care sunt în cursa pentru șefia Comisiei Europene.
Primul candidat este Ursula von der Leyen (Germania), actualul președinte al Comisiei Europene, care, conform sondajelor, are șanse să obțină un alt mandat.
Nicolas Schmit (Luxembrug), Partidul Socialiștilor Europeni (PSE), este în prezent comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale. Partidul său este cotat pe locul al doilea și s-ar putea orienta către președinția Consiliului European, scrie Euronews.
Ceilalți trei candidați care vor participa la dezbaterea de astăzi sunt: Walter Baier (Austria), Stânga europeană, Sandro Gozi (Italia), Renew Europe și Terry Reintke (Germania), Verzii europeni.
Prima dezbatere a avut loc la Maastricht, în Olanda.










