Președinția ungară a Consiliului UE, sub semnul întrebării. Parlamentul European condamnă subminarea valorilor UE de către Ungaria

Parlamentul European pune sub semnul întrebării capacitatea Ungariei de a îndeplini rolul de Președinte al Consiliului UE în 2024, având în vedere nerespectarea legii și valorilor europene, precum și principiul cooperării sincere. În acest sens, Parlamentul solicită Consiliului să găsească o soluție adecvată și subliniază posibilitatea luării de măsuri corespunzătoare, în cazul în care o astfel de soluție nu este găsită.

Parlamentul European a condamnat ferm Ungaria pentru eforturile sale deliberate și sistematice de a submina valorile UE. Deputații europeni și-au exprimat, în rezoluția votată joi, îngrijorarea profundă cu privire la deteriorarea statului de drept și a drepturilor fundamentale din această țară, ținându-se cont în special de preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către Ungaria, anul viitor.

Parlamentul European a exprimat în repetate rânduri nemulțumiri cu privire la nerespectarea valorilor UE în Ungaria, care au continuat să se deterioreze din cauza acțiunilor guvernului. Chiar și în urma activării mecanismului prevăzut de Articolul 7, situația a persistat și s-au înregistrat noi involuții.

Printre problemele actuale se numără adoptarea legilor fară suficientă supraveghere parlamentară și consultare publică, abuzul invocării „stării de urgență”, precum și încălcarea drepturilor sociale și de muncă ale cadrelor didactice.

Parlamentul European condamnă campaniile anti-UE ale guvernului maghiar, care urmăresc să devieze atenția de la nerespectarea valorilor europene și de la corupția sistemică.

Eurodeputatii solicită guvernului Orban să alinieze procesul electoral cu standardele internaționale, în special în contextul alegerilor europene din 2024.

De asemenea, forul europarlamentar trage un semnal de alarmă cu privire la acțiunile de intimidare, cum ar fi vizitele efectuate de poliția secretă la sediile unor companii-cheie, în scopul subordonării acestora cercului apropiat al prim-ministrului.

Parlamentul subliniază și modificarea, de nu mai puțin de 95 de ori, a bugetului anual din 2022 prin decret guvernamental, lucru ce a împiedicat un control adecvat și o gestionare financiară eficientă.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *