Demonstrații în Niger: Franța, îngrijorată de securitatea ambasadei

Franţa a cerut forţelor de securitate din Niger să garanteze securitatea ambasadei franceze şi a celorlalte reprezentanţe diplomatice de la Niamey – capitala Nigerului – în timpul demonstraţiilor care sunt anunţate pentru astăzi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Deoarece sunt difuzate mai multe apeluri la manifestaţii pentru 3 august, Franţa reaminteşte că securitatea reprezentanţelor şi a personalului diplomatic sunt obligaţii conform dreptului internaţional, în special a Convenţiilor de la Viena”, subliniază un comunicat al Ministerului de Externe de la Paris.

Duminica trecută, după o manifestaţie violentă împotriva ambasadei sale din capitala Nigerului, Franţa a decis să evacueze toţi cetăţenii francezi din ţara africană unde militarii au preluat puterea săptămâna trecută.

Ministerul de Externe francez a argumentat atunci că spaţiul aerian al Nigerului este închis şi că francezii nu mai pot pleca din această ţară prin mijloace proprii. Ulterior, frontierele au fost parţial redeschise.

Pentru evacuări, au fost trimise cinci avioane militare; ministerul nu a precizat încă numărul celor repatriaţi. Miercuri seara, instituţia a comunicat doar bilanţul primelor patru zboruri: 992 de persoane evacuate, din care 560 de francezi.

Pe listele consulatelor franceze, sunt înregistraţi circa 1.200 de cetăţeni, dintre care unii sunt în vacanţă în alte ţări.

Miercuri, și Statele Unite au ordonat evacuarea personalului neesenţial al ambasadei americane la Niamey.

Facebook

Comentarii