Demilitarizarea Ucrainei, inacceptabilă pentru Europa, avertizează Franța

Declarațiile Moscovei privind posibila demilitarizare a Ucrainei sunt respinse ferm de oficialii europeni. Ministrul francez al forțelor armate, Sébastien Lecornu, a calificat această condiție impusă de Rusia drept „linie roșie absolută” pentru Europa.

„Linia noastră roșie absolută este demilitarizarea Ucrainei”, a declarat Lecornu într-un interviu publicat miercuri de săptămânalul Valeurs Actuelles, cu o zi înaintea unei noi reuniuni a „coaliției voluntarilor”, o platformă de sprijin militar și politic pentru Kiev, coordonată de Franța și Regatul Unit.

Garanții de securitate în centrul discuțiilor

Reuniunea va avea loc joi, la Roma, în paralel cu o conferință internațională dedicată reconstrucției Ucrainei. Printre participanți se numără premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită oficială în Regatul Unit, dar care va interveni de la o bază militară britanică.

Coaliția, care reunește în jur de 30 de state, lucrează la un set de garanții de securitate pe termen mediu și lung pentru Ucraina. Printre propuneri se află și constituirea unei „forțe de reasigurare”, menită să sprijine implementarea unui eventual armistițiu și să descurajeze reluarea ostilităților din partea Federației Ruse.

Fără capacitate de apărare, Ucraina devine vulnerabilă

Lecornu a subliniat că Ucrainei nu i se poate cere să rămână în afara NATO și, în același timp, să renunțe la mijloacele sale de apărare. „Este nevoie de coerență. Ucrainenii trebuie să-și poată asigura propria securitate. Este o chestiune esențială, pentru că, în caz contrar, nu văd un viitor pentru securitatea țărilor vecine”, a avertizat ministrul francez.

Diplomația nu dă rezultate

În urmă cu o săptămână, Kremlinul a declarat că, în acest moment, nu este posibil să-și atingă obiectivele în Ucraina pe cale diplomatică. Anunțul a venit după o discuție telefonică fără rezultat între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump și după cel mai amplu atac aerian al Rusiei de la începutul războiului, care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri.

În acest context, Lecornu consideră că „această coaliție a voluntarilor are meritul de a oferi un cadru pentru a reflecta la ce va fi după”, subliniind necesitatea unei abordări strategice pentru etapa post-conflict.

Facebook

Comentarii