Daniil Medvedev, U.S. Open: „Într-o zi, un jucător de tenis va muri aici…”

Jucătorul rus, Daniil Medvedev, s-a calificat în semifinalele turneului de grand șlem de la New York, după o victorie în trei seturi în fața compatriotului său, Andrey Rublev.

De-a lungul meciului, Daniil Medvedev a cerut în repetate rânduri intervenția echipei medicale pe teren și chiar dacă a câștigat în trei seturi, rusul a părut epuizat în fiecare moment al partidei. Medicul a fost solicitat de mai multe ori să intervină, inclusiv cu un inhalator, Medvedev simțind că se sufocă  din cauza căldurii combinate cu umiditate ridicată.

Ambii jucători au fost nevoiți să fie consultați de  medic din cauza dificultăților de respirație și de abia au reușit să-și tragă sufletul după schimburile lungi. Nu a fost vorba doar de căldură, ci și de combinația letală a acesteia cu un nivel foarte ridicat de umiditate. Într-un moment în care Daniil a mers să-și ia prosopul a făcut o declarație dură: „Într-o zi, un jucător de tenis va muri aici și veți vedea asta”. (Eurosport)

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *