Danezii au votat pentru a se alătura politicii de apărare a Uniunii Europene

Danemarca a votat, la referendumul de miercuri, cu o majoritate covârșitoare – 67%, după numărarea a 99% din buletinele de vot – pentru aderarea la politica de apărare a Uniunii Europene, potrivit Agerpres.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, a salutat rezultatul votului din Danemerca, spunând că este o decizie care aduce Uniunii Europene un plus de forță în materie de apărare, în contextul crizei de securitate europeană. ”Este o decizie istorică, care va permite Danemarcei să participe pe deplin la politica de securitate și apărare comună a UE”, a declarat Josep Borrell.

La două săptămâni după invadarea Ucrainei de către Rusia, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a anunţat un acord cu majoritatea partidelor din parlament (11 partide din 14) de a supune la vot, prin referendum, încetarea excepţiei daneze în materie de apărare. Ţară membră a UE din anul 1972, dar tradiţional eurosceptică, Danemarca a obţinut o serie de excepţii în anul 1993, când a intrat în vigoare Tratatul de la Maastricht, votat de danezi în cadrul unui al doilea referendum. Danemarca, care este și stat fondator al NATO, nu a participat până acum la nici o campanie militară a Uniunii Europene.

Într-un sondaj anterior deschiderii urnelor, 65% dintre repondenți declaraseră că vor vota pentru participarea la politica de apărare a UE.

L. Groșereanu

Facebook

Comentarii