Cum l-a identificat și ucis CIA pe liderul Al-Qaeda Zawahiri

Liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis într-un atac american în Afganistan în weekend, cea mai mare lovitură dată grupării militante de la uciderea fondatorului său, Osama bin Laden, în 2011.

Zawahiri se ascundea de ani de zile, iar operațiunea de localizare și ucidere a acestuia a fost rezultatul unei munci „atente, răbdătoare și persistente” a comunității de contraterorism și a serviciilor de informații, a declarat un înalt oficial al administrației pentru reporteri. Până la anunțul SUA, se zvonea că Zawahiri se află în zona tribală a Pakistanului sau în interiorul Afganistanului.

Cum a fost identificat liderul Al-Qaeda Zawahiri

Vorbind sub rezerva anonimatului, oficialul a oferit următoarele detalii despre operațiune: „Timp de mai mulți ani, guvernul american a fost conștient de existența unei rețele despre care a apreciat că îl susținea pe Zawahiri, iar în ultimul an, după retragerea Statelor Unite din Afganistan, oficialii au urmărit indicii privind prezența Al Qaeda în această țară.”

În acest an, oficialii au identificat că familia lui Zawahiri, soția, fiica și copiii acestuia, s-a mutat într-o casă sigură din Kabul și, ulterior, l-au identificat pe Zawahiri în aceeași locație. De-a lungul mai multor luni, oficialii serviciilor de informații au devenit tot mai încrezători că l-au identificat corect pe Zawahiri în casa sigură din Kabul și, la începutul lunii aprilie, au început să informeze înalți oficiali ai administrației. Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională, l-a informat ulterior pe președintele Joe Biden.

„Am reușit să construim un model de viață prin intermediul mai multor surse independente de informații pentru a informa operațiunea”, a declarat oficialul.

Odată ce Zawahiri a ajuns la casa sigură din Kabul, oficialii nu au știut că acesta a părăsit-o și l-au identificat pe balconul acesteia, unde a fost în cele din urmă lovit, în mai multe rânduri, a spus oficialul. Oficialii au investigat construcția și natura casei de siguranță și au analizat cu atenție ocupanții acesteia pentru a se asigura că Statele Unite ar putea conduce cu încredere o operațiune de ucidere a lui Zawahiri fără a amenința integritatea structurală a clădirii și fără a minimiza riscul pentru civili și familia lui Zawahiri, a mai spus oficialul.

Biden „a pus întrebări detaliate despre ceea ce știam și cum știam” și a examinat îndeaproape un model al casei sigure pe care comunitatea de informații îl construise și îl adusese la întâlnire. El a întrebat despre iluminare, vreme, materiale de construcție și alți factori care ar putea afecta succesul operațiunii, a declarat oficialul. Președintele a cerut, de asemenea, o analiză a potențialelor ramificații ale unui atac în Kabul.

Autor: Anca Stratulat

Facebook

Comentarii

89 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *