Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, la Palatul Cotroceni – ora 12.00.
Pe ordinea de zi a întrunirii se regăsesc consumul de droguri sau alte substanţe stupefiante de către tineri și elevi, situația de securitate în regiunea Mării Negre, dar și planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2024-2033.
În cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis afirma, în urmă cu o lună, la deschiderea anului școlar, că subiectul referitor la consumul de droguri în rândul tinerilor va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT.
Precedenta şedinţă a CSAT a avut loc pe 6 iulie, când au fost stabilite obiectivele pe care România le-a avut la summitul NATO de la Vilnius.









