Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a atras atenția, în urma unei ședințe desfășurate ieri, asupra unor atacuri cibernetice care au vizat influențarea corectitudinii procesului electoral din România. Într-un comunicat emis ulterior, membrii CSAT au subliniat că România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale unor actori statali și non-statali, în special Federația Rusă. Aceste acțiuni sunt menite să influențeze agenda publică și să afecteze coeziunea socială din societatea românească.
Nereguli electorale pe TikTok
CSAT a semnalat, de asemenea, o serie de nereguli legate de utilizarea platformei TikTok în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Potrivit comunicatului, un candidat a beneficiat de tratament preferențial, fiind promovat masiv fără respectarea obligațiilor legale impuse de legislația electorală, cum ar fi marcarea materialelor de campanie cu codul unic atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă.
„Vizibilitatea acestui candidat a fost semnificativ crescută comparativ cu ceilalți candidați, al căror conținut a fost filtrat și diminuat de algoritmii platformei,” se arată în analiza prezentată de CSAT.
TikTok acuzată de nerespectarea normelor electorale
Membrii CSAT au criticat compania chineză care administrează rețeaua TikTok pentru refuzul de a implementa deciziile Biroului Electoral Central (BEC). „Contrar celor comunicate oficial autorităților române, TikTok nu a respectat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC, ceea ce a afectat în mod direct desfășurarea procesului electoral,” a precizat Consiliul.
În acest context, CSAT a solicitat declanșarea unei anchete pentru investigarea tuturor implicațiilor acțiunilor TikTok și pentru clarificarea posibilelor influențe asupra rezultatelor finale ale alegerilor.
Legătura dintre procesul electoral și securitatea națională
Deși CSAT nu are atribuții directe privind organizarea alegerilor, membrii Consiliului au considerat necesară analiza acestor aspecte în contextul în care ele afectează securitatea națională. „Măsurile luate de autoritățile competente trebuie să fie rapide și decisive pentru a proteja integritatea procesului democratic,” se mai precizează în comunicat.










