SUA: Republicanii din Congres vor să reia construcţia zidului lui Trump

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au votat, joi, un proiect de lege pentru a restrânge imigraţia în Statele Unite, alertând despre riscurile unui posibil aflux la frontieră joi seară, notează AFP, potrivit Agerpres.

Republicanii îl acuză pe preşedintele democrat, Joe Biden, că a transformat graniţa într-o sită.

O măsură care a blocat accesul pe teritoriul american din perioada pandemiei expiră la 23.59, ora Washingtonului. Pentru a se pregăti, statul federal a mobilizat peste 24.000 de agenţi şi forţe de ordine la frontieră, pe lângă 4.000 de soldaţi.

„Democraţii au avut doi ani pentru a remedia criza creată de ei la graniţă, dar încă nu au un plan pentru aceasta”, a criticat preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy.

Concret, acest text ordonă administraţiei Biden să reia construcţia zidului lui Donald Trump la frontiera de sud a Statelor Unite.

De asemenea, impune restricţii extrem de stricte la dreptul la azil, impunând migranţilor să treacă frontiera în mod legal, să plătească o taxă şi să îndeplinească mult mai multe criterii pentru a justifica persecuţiile de care fug.

Acest proiect de lege nu are aproape nici o şansă să fie adoptat în Senat, democraţii deținând aici majoritatea. Preşedintele Joe Biden a ameninţat deja că va face uz de dreptul său de veto.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *