Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au respins duminică un atac masiv cu drone ucrainene în Crimeea, unde se află baza Flotei ruse a Mării Negre, distrugând şapte drone aeriene şi două subacvatice, transmite Agerpres.
”În această dimineaţă, a fost dejucată o tentativă a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu şapte vehicule aeriene fără pilot şi două vehicule subacvatice fără pilot asupra unor ţinte de pe teritoriul peninsulei Crimeea, în apropierea oraşului Sevastopol”, a informat ministerul într-un comunicat.
”În urma atacului terorist dejucat, nu s-au înregistrat victime sau pagube”, a precizat ministerul rus. Două drone aeriene au fost doborâte deasupra Mării Negre, la o distanţă mare de linia de coastă, în timp ce cinci au fost interceptate de forţele de război electronic ale Rusiei. Două vehicule subacvatice fără pilot (UUV), cunoscute sub numele de drone subacvatice, au fost descoperite în partea de nord a Mării Negre şi au fost distruse prin incendiere, se detaliază în comunicat.
Anterior, Mihail Razvojaev, guvernatorul din Sevastopol, instalat de Moscova, a raportat şi el atacul, pe care l-a descris ca fiind ”masiv şi prelungit”.
Transportul maritim, incluzând feriboturile de pasageri, a fost suspendat duminică, au anunţat autorităţile de transport din oraş.
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei cu privire la atacul asupra portului din peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014.
Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei sau de pe teritoriul ucrainean controlat de Rusia, dar a afirmat în ultimele luni că distrugerea infrastructurii militare a Rusiei ajută la contraofensiva Kievului.










