Creștere semnificativă a cererilor de azil în Franța

Numărul cererilor de azil în Franţa a crescut cu 8,6% anul trecut în raport cu 2022, ajungând la nivelul istoric de aproape 142.500, cel mai ridicat înregistrat vreodată, a anunţat marţi Oficiul francez de protecţie a refugiaţilor şi apatrizilor (Ofpra), transmite AFP conform Agerpres.

‘În 2023, aproape 142.500 de cereri de protecţie internaţională au fost înaintate la Ofpra, luând în considerare toate procedurile. Printre ele, se numără circa 123.400 de prime cereri de azil’, a informat Ofpra, anunţând datele provizorii pe anul trecut.

În 2022, agenţia, mandatată să atribuie statutul de refugiat în Franţa, înregistrase 131.000 de cereri, puţin sub precedentul vârf istoric consemnat în 2019, înainte criza COVID-19: 132.000.

‘Această creştere nu este proprie Franţei, ea se înscrie într-un context european şi rămâne, de altfel, net inferioară mediei europene, care ar urma să situeze între 15 şi 20%’, a comentat pentru AFP directorul Ofpra, Julien Boucher.

Creşterea este deosebit de pronunţată în Germania, care a înregistrat în 2023 în jur de 350.000 de cereri, conform Ofpra.

Potrivit ONU, la nivel mondial peste 110 milioane de persoane s-au deplasat forţat în prima jumătate a anului trecut, din cauza conflictelor armate precum cel din Ucraina, a unor fenomene naturale precum inundaţii şi secete sau a unor crize umanitare precum în Afganistan.

Pentru al şaselea an consecutiv, în Franţa cele mai multe prime cereri de azil au fost depuse de afgani (peste 175.000), urmaţi de persoane din Bangladesh (8.600), Turcia (8.500), Republica Democratică Congo (8.000) şi Republica Guineea (7.000), conform datelor Ofpra.

Procentul de cereri acceptate a fost în 2023 de 33%, în plus cu patru puncte procentuale faţă de 2022

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *