Craiova devine capitala teatrului mondial. Începe Festivalul Shakespeare

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte și multe alte evenimente culturale se derulează timp de 10 zile, începând de astăzi și până pe 26 mai, la Craiova, sub cupola Festivalului Internațional Shakesperare.

Ca și la edițiile precedente, va fi o celebrare a teatrului mondial, la care sunt așteptați să participe spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Pe lângă calitatea excepțională a spectacolelor care vor fi prezentate pe scena Naționalului craiovean, organizatorii au amenajat, în ediția actuală, și Shakespeare Village – un sat britanic de la 1600, reconstruit de la zero, pe Hipodromul Craiova.

Nume dintre cele mai mari, din lumea creatorilor internaționali de teatru și spectacol se regăsesc în programul festivalului: Robert Wilson, Peter Brook, Declan Donnellan, Robert Lepage, Philip Parr, Jesus Herrera, Christian Friedel și mulți alții.

Festivalul va fi deschis, oficial, astăzi, la ora 18.00, iar câteva ore mai târziu, scena va aparține marelui regizor Robert Wilson, care aduce, la Craiova, spectacolul său „Furtuna”, realizat alături de Teatrul Național Ivan Vazov, din Bulgaria.

Tot în această seară, în spațiul cu atmosferă shakesperiană de pe hipodrom, se va juca Macbeth.

Pe scena Naționalului craiovean vor veni apoi, în fiecare zi de festival, teatre mari, consacrate la nivel mondial, din Hong Kong, Japonia, Marea Britanie, Africa de Sud, Mexic, Franța, Spania, Canada și chiar Ucraina.

Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova, va juca, pe 18 și 19 mai, spectacolul Hamlet, în regia lui Declan Donnellan.

Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova a ajuns la cea de-a 14 ediție, având o tradiție de 30 de ani, fiind considerat printre evenimentele teatrale de marcă ale lumii și puținele care îl celebrează, la o asemenea anvergură, pe William Shakespeare.

Facebook

Comentarii