Costurile de aderare la UE ale Ucrainei, estimate la 17% din bugetul comunitar

Costurile financiare ale unei aderări a Ucrainei la UE pentru actualul buget multianual al blocului comunitare până anul 2027 ar fi cuprinse între 130 de miliarde şi 190 de miliarde de euro.

 Adică până la 17% din bugetul UE ar trebui alocat Ucrainei, ca ţară beneficiară netă de fonduri europene, potrivit unei cercetări efectuate de Institutul Economic German (IW), potrivit Agerpres.

Conform acestei estimări, între 70 şi 90 de miliarde de euro ar corespunde subvenţiilor agricole pentru Ucraina şi între 50 şi 90 de miliarde de euro politicii de coeziune menită să atenueze decalajele de dezvoltare în interiorul UE.

Institutul German subliniază că o aderare a Ucrainei la UE va necesita „o reorganizare a bugetului UE” şi sugerează, ca exemplu, limitarea acordării fondurilor de coeziune numai către ţările cele mai sărace ale blocului comunitar.

 În lipsa unei asemenea realocări a fondurilor europene, alternativa ar fi suplimentarea contribuţiilor la bugetul UE, cu condiţia ca statele contributoare nete să fie de acord.

Cele 27 de state membre ale UE vor decide – la Consiliul European de săptămâna aceasta – dacă aprobă recomandarea Comisiei Europene de lansare a negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, decizie care necesită unanimitatea, care este ameninţată însă de opoziţia premierului ungar, Viktor Orban.

Facebook

Comentarii