Suport masiv: Coreea de Nord a trimis Rusiei o cantitate uriașă de obuze

Coreea de Nord ar fi expediat în Rusia 6.700 de containere cu milioane de unităţi de muniţie, începând din iulie anul trecut, a declarat luni ministrul sud-coreean al apărării, Shin Won-Sik, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Conform oficialului de la Seul, capacitatea containerelor respective este de peste trei milioane de obuze de calibrul 152 mm sau 500.000 de proiectile de artilerie de 122 mm. El a precizat că ar putea fi vorba de ambele tipuri, iar concluzia este că „s-au trimis cel puţin câteva milioane de obuze”.

Sute de fabrici de muniţie nord-coreene funcţionează la circa 30% din capacitate din cauza penuriei de materii prime şi energie electrică, însă cele care produc muniţie pentru Rusia sunt exploatate la maximum, a susţinut ministrul de la Seul.

Seulul şi Washingtonul au acuzat Phenianul şi Moscova că fac comerţ cu armament şi au condamnat Coreea de Nord pentru că furnizează arme Rusiei în vederea utilizării lor împotriva Ucrainei.

 Atât nord-coreenii, cât şi ruşii au respins acuzaţiile, deşi s-au angajat să îşi întărească colaborarea militară.

Departamentul de Stat al SUA susține, de asemenea, că, din septembrie, Coreea de Nord a livrat Rusiei peste 10.000 de containere cu muniţii sau materiale legate de acestea, primind în schimb 9.000 de containere, în special cu alimente.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *