Coreea de Nord a lansat, astăzi, cel puţin o rachetă balistică intercontinentală, a anunţat armata sud-coreeană, la doar câteva ore după o altă lansare noaptea târziu a unei rachete cu rază scurtă de acţiune, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea Japoniei”, au declarat şefii de stat major interarme sud-coreeni într-un comunicat.
Cu câteva ore mai devreme, Seulul a declarat că a detectat o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune lansată din regiunea Phenianului duminică seara.
Racheta a parcurs aproximativ 570 de kilometri și ajuns la o altitudine maximă de peste 6.000 kilometri, apoi a căzut în mare la vest de Hokkaido, în afara zonei economice exclusive a Japoniei.
Racheta se poate deplasa, însă, la peste 15.000 km, ceea ce înseamnă că poate ajunge oriunde în Japonia şi în partea continentală a Statelor Unite, a declarat viceministrul parlamentar al apărării, Shingo Miyake.
Statele Unite şi Coreea de Sud au participat vineri la cea de-a doua sesiune a Grupului consultativ nuclear la Washington, concentrată pe descurajarea nucleară, în cazul unui conflict cu Nordul.
Cu această ocazie, Casa Albă a avertizat că orice atac nuclear al Phenianului va pune capăt regimului nord-coreean.
Duminică, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Coreea de Nord a denunţat un plan al aliaţilor de a adăuga un exerciţiu nuclear la testele militare comune anuale de anul viitor.








