Dacă UE forţează Ungaria să accepte migranţii ilegali, atunci guvernul condus de Viktor Orban se va oferi să le asigure acestora transportul până la Bruxelles după efectuarea procedurilor de azil, a afirmat vineri secretarul de stat din Ministerul ungar de Interne, Bence Retvari, într-o declaraţie pe tema amenzii de 200 de milioane de euro pe care Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a impus-o Ungariei pentru neaplicarea legislaţiei europene privind protecţia internaţională a migranţilor, relatează agenţiile MTI şi EFE potrivit Agerpres.
Prin ridicarea de garduri la graniţa sa de sud, Ungaria apără atât propria sa frontieră, cât şi pe cea a spaţiului Schengen, a argumentat oficialul ungar, conform căruia în perioada scursă începând din anul 2015 Ungaria a împiedicat la graniţă aproximativ un milion de intrări ilegale.
Pentru aceasta, a continuat el, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) „a impus Ungariei o amendă gigantică, disproporţionată şi nedreaptă, încercând să o forţeze să permită intrarea maselor de migranţi în ţară şi renunţarea la politica sa privind migraţia”.
Secretarul de stat ungar a anunţat că guvernul condus de Viktor Orban studiază în prezent căi legale împotriva acestei amenzi în valoare de 200 de milioane, la care CJUE a adăugat penalităţi de întârziere de un milion de euro pe zi, dar din care guvernul ungar nu a plătit nimic şi a precizat că nici nu intenţionează să plătească.
„Dacă Bruxellesul vrea migranţi, atunci îi va primi.”
Autorităţile ungare le vor oferi solicitanţilor de azil transport gratuit până la Bruxelles odată ce procedura de azil în Ungaria va fi efectuată, a indicat acelaşi oficial, vorbind la o conferinţă de presă la autogara Nepliget din Budapesta, în faţa autocarelor care deservesc ruta de la graniţa cu Serbia până la Bruxelles.
Sesizată de Comisia Europeană, CJUE a stabilit pe 13 iunie că Ungaria nu a pus în aplicare una dintre hotărârile instanţei europene din decembrie 2020, care condamna Budapesta cu privire la „nerespectarea reglementărilor legislaţiei Uniunii în materie de azil, în special a procedurilor referitoare la acordarea protecţiei internaţionale şi a returnării cetăţenilor în situaţie ilegală către ţările terţe”, şi în continuare „nu respectă această decizie” şi restricţionează acordarea dreptului de azil.
Comisia Europeană a dat Ungariei termen până pe 17 septembrie să plătească amenda de 200 de milioane de euro, ameninţând că în caz contrar îi va reţine din fondurile europene, din care circa două treimi sunt deja blocate de Bruxelles în urma acuzaţiilor la adresa guvernului ungar privind încălcarea „statului de drept”.
Migraţia – „factor de dezintegrare” a UE
Viktor Orban este categoric împotriva migraţiei şi a impus odată cu valul migrator din 2015-2016 o serie de măsuri contestate de Bruxelles care fac practic imposibil obţinerea azilului în Ungaria, măsuri ce includ atât prevederi legislative, cât şi ridicarea de garduri la graniţele sudice. De asemenea, poliţia ungară returnează cu regularitate către Serbia migranţii veniţi dinspre această ţară care nu face parte din UE, dar este considerată o ţară sigură pentru a cere azil.
Vorbind vineri la un forum în Italia, Orban a inclus migraţia printre chestiunile ce pot fi un „factor de dezintegrare” al structurilor de putere europene şi el a cerut ca deciziile în acest sens să fie luate numai de fiecare dintre statele membre ale UE.
„Migraţia, războiul (din Ucraina), chestiunile de gen şi piaţa muncii: acestea sunt problemele asupra cărora nu există un acord şi care implică riscul dezintegrării UE”, a declarat premierul ungar la forumul de la Cernobbio (nordul Italiei), unde s-au reunit reprezentanţi ai mediului de afaceri şi politicieni.
Un răspuns