Aderarea României şi Bulgariei la Schengen trebuie să se întâmple până la sfârşitul lui 2023, a declarat astăzi comisarul european pentru afaceri Ylva Johansson, la sosirea la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg, dând asigurări că este în continuare angajată în realizarea acestui obiectiv, informează Agerpres.
Întrebată dacă mai crede că obiectivul său de a obţine aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului 2023 este în continuarea realizabil, Ylva Johansson a răspuns: „Da, încă sunt angajată că acest lucru trebuie să se întâmple”.
Aderarea celor două ţări la zona de liberă circulaţie nu se află pe agenda Consiliului JAI din 8 şi 9 iunie de la Luxemburg, unde în prim-plan sunt două elemente din Pactul pentru migraţie şi azil pentru care se speră obţinerea unui acord.
Pe agenda reuniunii miniştrilor de interne se află, însă, un schimb de opinii despre starea generală a spaţiului Schengen, prilej cu care Comisia Europeană îşi va prezenta raportul privind starea spaţiului Schengen pe 2023. „Voi menţiona acest lucru şi acolo”, a spus Ylva Johansson, întrebată dacă va aduce în atenţia miniştrilor de interne din ţările Schengen necesitatea extinderii zonei de liberă circulaţie cu România şi Bulgaria.
Discuții generale despre spațiul Schengen. România continuă să-și susțină cauza
Discuţia despre starea generală a spaţiului Schengen se va purta în aşa-numitul Comitet mixt, format din statele UE membre Schengen – respectiv Cei 27 fără România, Bulgaria, Cipru şi Irlanda – şi cele patru state non-UE care sunt parte a acestui acord (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).
Cu acest prilej, preşedinţia suedeză îi va invita pe miniştrii de interne să cadă de acord asupra domeniilor care să beneficieze de atenţie specială din partea Consiliului Schengen pentru 2023-2024, practic să stabilească priorităţile pentru zona liberă de circulaţie în următoarele 12 luni.
Ulterior, tot astăzi, potrivit unei note de informare a Consiliului, România va prezenta rezultatele unui forum ministerial pentru statele membre Schengen, care a avut loc pe 9 mai în ţara noastră. De asemenea, România şi Bulgaria vor informa delegaţiile despre proiectele pilot care le desfăşoară în domeniul azilului, returnărilor şi managementului frontierelor.
Nu în ultimul rând, preşedinţia suedeză a Consiliului UE va furniza informaţii despre actualele propuneri legislative care vizează spaţiul Schengen, mai precizează sursa citată.
78 de răspunsuri
prescription only allergy medication common prescription allergy pills allergy medication primary name
medication for cramping stomach otc clozaril 100mg over the counter
online sleep prescriptions generic modafinil 200mg
generic amoxil 500mg buy generic amoxil over the counter amoxicillin 500mg drug
purchase furosemide generic order furosemide 100mg generic
omnacortil 20mg over the counter cheap prednisolone tablets prednisolone 20mg over the counter
amoxicillin 250mg us amoxicillin 500mg oral buy generic amoxil 1000mg
order doxycycline sale acticlate order
purchase ventolin for sale albuterol buy online buy cheap generic ventolin
amoxiclav for sale buy clavulanate pill
buy generic zanaflex online buy cheap tizanidine order tizanidine online
rybelsus 14 mg price rybelsus online buy semaglutide 14mg online cheap
deltasone 20mg brand buy prednisone no prescription prednisone 40mg oral
buy semaglutide for sale semaglutide 14mg pill semaglutide 14mg brand
buy augmentin 1000mg generic order augmentin 625mg without prescription order generic augmentin 375mg
buy cheap generic zithromax azithromycin tablet zithromax 250mg tablet
buy clomiphene no prescription brand clomiphene buy clomid 100mg
neurontin buy online gabapentin 800mg usa gabapentin buy online
order viagra 100mg buy sildenafil 100mg online cheap sildenafil pills
buy lasix 100mg generic order lasix 40mg pills buy lasix 100mg
semaglutide usa buy semaglutide 14mg generic rybelsus online buy
monodox pills doxycycline cost order monodox pills
free casino slot games casino online real money hollywood casino
lyrica price buy generic lyrica buy cheap pregabalin
triamcinolone order online buy triamcinolone without a prescription order aristocort sale
order tadalafil 20mg without prescription order tadalafil 5mg sale tadalafil 10mg
buy cenforce 100mg order cenforce 100mg online cenforce 50mg cheap
chloroquine oral buy aralen cheap aralen cost
buy glycomet 500mg for sale buy glucophage pill oral metformin
xenical 60mg uk brand orlistat how to buy diltiazem
atorvastatin 20mg over the counter atorvastatin medication buy atorvastatin 20mg generic
norvasc 10mg over the counter order norvasc 5mg online cheap amlodipine 10mg cheap
buy lisinopril 2.5mg pills order lisinopril online buy zestril generic
domperidone 10mg cheap buy cheap generic sumycin sumycin price
order lopressor for sale buy metoprolol generic lopressor order
buy generic flexeril online buy cheap ozobax buy baclofen 10mg pills
buy atenolol generic generic tenormin buy tenormin 50mg for sale
toradol medication where can i buy colchicine buy gloperba without prescription
depo-medrol drug depo-medrol uk buy medrol without prescription
how to write an essay about my family pay for assignments assignment website
where can i buy propranolol buy inderal 20mg online plavix 75mg cost
order methotrexate 5mg online order methotrexate 10mg for sale buy medex for sale
order mobic 15mg sale order meloxicam 7.5mg generic buy celecoxib medication
order esomeprazole 20mg generic buy topiramate for sale topiramate 100mg us
buy imitrex 25mg generic levofloxacin ca buy levaquin 250mg online cheap
buy dutasteride cheap buy avodart 0.5mg pills zantac 300mg oral
finpecia uk fluconazole 100mg ca purchase forcan without prescription
ampicillin uk ampicillin order online amoxicillin cheap
buy ciprofloxacin without a prescription – buy cheap cipro augmentin 1000mg generic
order cipro 500mg generic – bactrim for sale buy augmentin generic
buy ciplox online – buy erythromycin generic buy erythromycin 250mg online
how to get metronidazole without a prescription – cheap cleocin zithromax 250mg uk
ivermectin human – sumycin 250mg over the counter order tetracycline 500mg without prescription
stromectol pills – buy amoxiclav medication tetracycline over the counter
buy generic valacyclovir 500mg – order valtrex 500mg online zovirax 800mg price
how to buy ampicillin cheap amoxicillin generic amoxicillin over the counter
buy flagyl 400mg – buy oxytetracycline 250 mg how to get zithromax without a prescription
order lasix pills – buy minipress 1mg generic generic captopril 25 mg
glucophage ca – buy lamivudine no prescription buy lincocin generic
seroquel 50mg sale – quetiapine 100mg generic cheap eskalith online
anafranil 50mg oral – generic doxepin 25mg cheap sinequan 25mg
brand atarax 25mg – how to buy endep endep medication
order augmentin pills – clavulanate brand cipro over the counter
buy amoxicillin generic – order duricef 250mg without prescription cost ciprofloxacin 1000mg
order zithromax 500mg generic – ciprofloxacin generic buy ciplox for sale
stromectol for sale online – buy cefaclor 500mg generic buy cheap generic cefaclor
medrol 8mg over the counter – purchase fml-forte astelin 10ml cost
buy glucophage 1000mg pills – buy sitagliptin online buy precose generic
order generic micronase 5mg – cost micronase order dapagliflozin generic
repaglinide 1mg sale – repaglinide online buy jardiance 25mg tablet
buy rybelsus 14 mg online cheap – buy DDAVP generic order DDAVP sale
lamisil 250mg price – buy grifulvin v tablets cheap grifulvin v
ketoconazole 200mg price – order lotrisone online buy sporanox 100mg
order famvir pills – buy famvir 500mg generic order valcivir 1000mg pills
generic digoxin 250mg – labetalol 100 mg brand buy lasix 40mg sale
buy lopressor 100mg online – buy metoprolol pills buy nifedipine 10mg without prescription
buy hydrochlorothiazide sale – lisinopril 2.5mg canada zebeta 10mg us
order nitroglycerin sale – nitroglycerin over the counter buy valsartan 160mg pill