UE începe negocierile de aderare cu Bosnia-Herțegovina

În cadrul summitului desfășurat joi la Bruxelles, liderii statelor membre ale Uniunii Europene au aprobat începerea negocierilor de aderare cu Bosnia-Herțegovina. Totuși, această decizie vine cu condiția implementării unor reforme, relatează Agerpres.

„Locul vostru este în familia noastră europeană. Decizia de astăzi este un pas cheie în călătoria către UE. Acum munca dificilă trebuie să continue”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel.

Bosnia-Herțegovina, o țară cu o populație de 3,5 milioane de locuitori, a obținut statutul de stat candidat în 2022, după ce Comisia Europeană a identificat 14 „priorități esențiale” pentru reforme. Printre acestea se numără îmbunătățirea funcționării instituțiilor centrale, întărirea statului de drept, combaterea corupției și a crimei organizate.

Deși Bosnia a făcut progrese semnificative, cum ar fi deschiderea negocierilor pentru un acord de cooperare cu agenția europeană de frontieră Frontex și adoptarea unor legi cerute de către UE, cum ar fi legea împotriva spălării banilor și legea privind prevenirea conflictelor de interese, țara mai are câteva reforme de adoptat, cum ar fi reforma instanțelor de judecată și a legii electorale.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat progresul țării, susținând că Bosnia-Herțegovina este acum „pe deplin aliniată” cu politica externă și de securitate a UE.

Deschiderea negocierilor de aderare este doar începutul unui proces care, în mod obișnuit, durează ani de zile, iar Bosnia-Herțegovina se alătură astfel altor țări balcanice în drumul lor către integrarea europeană, printre care Serbia, Muntenegru, Albania și Macedonia de Nord.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *