Ucraina: Viktor Orban „nu înțelege ce se întâmplă în lume și, mai ales, în război”

Mykhailo Podolyak, consilierul președintelui ucrainean Zelensky, a criticat dur politica premierului Viktor Orban, într-un interviu pentru publicația maghiară HVG.

Podolyak a criticat aspru poziția premierului maghiar Viktor Orbán, acuzându-l că repetă propaganda rusă, ceea ce subminează valorile europene comune și afectează direct interesele Ungariei. Consilierul lui Zelenski a pus la îndoială influența politică a lui Orbán, argumentând că eșecul său de a înțelege ramificațiile conflictului ucrainean îl face un jucător fără importanță în politica internațională.

„Considerăm că declarațiile premierului ungar sunt foarte dăunătoare. El nu înțelege ce se întâmplă în lume și, mai ales, în război. Prin declarațiile sale, el distruge valorile europene comune”, a punctat consilierul prezidential de la Kiev.

„Ar cădea imediat în genunchi dacă Rusia i-ar cere asta. Orbán este un politician local, care nu face altceva decât să repete propaganda rusă cuvânt cu cuvânt. Făcând asta, dăunează direct Ungariei. Nu înțeleg de ce face asta, când ar putea la fel de bine să tacă”, a declarat Podolyak.

Consilierul a indicat că ar fi mai onorabil pentru Ungaria să părăsească UE, dacă preferă să se alinieze cu Rusia, decât să beneficieze de avantajele pieței comune europene și ale finanțării UE, în timp ce blochează eforturile UE în soluționarea conflictului.

„Sunt sigur că, de îndată ce Rusia va pierde războiul, Ungaria va efectua o întorsătură de 180 de grade. Ceilalți aliați actuali ai lui Putin își vor revizui și ei trecutul și vor vorbi despre cum au fost întotdeauna de partea Ucrainei”, a continuat Podolyak.

În privința viitorului relațiilor Ungaria-Ucraina, consilierul ucrainean a subliniat că acestea depind în mare măsură de poziția viitorului guvern maghiar și de evaluarea intereselor bilaterale.

Facebook

Comentarii

87 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *