Congresul SUA respinge iar fondurile pentru Ucraina, la presiunea lui Trump

Senatorii republicani din Congresul SUA au respins, ieri, din nou deblocarea fondurilor pentru Ucraina, deşi au fost negocieri dure luni de zile – cu un vot strâns, de 49 la 50.

Sub presiunea lui Donald Trump, care încă păstrează un control enorm asupra grupului din Congres, majoritatea republicanilor au votat în cele din urmă împotrivă – chiar şi cei care l-au susţinut iniţial, informează Agerpres.

Senatul ar urma să-şi încerce din nou norocul cu un alt text al cărui rezultat este mai incert. Este vorba despre acelaşi proiect de lege ca şi primul, dar fără reforma migratorie.

Statele Unite, principalul susţinător militar al Ucrainei, cu peste 110 miliarde deja deblocate de Congres, se luptă de luni de zile să trimită noi fonduri Kievului.

Iniţiativele se lovesc de un zid de parlamentari susținători ai lui Donald Trump, majoritari în Camera Reprezentanţilor, care refuză să deblocheze cel mai mic cent în plus pentru Kiev, în ciuda cererilor repetate ale lui Joe Biden.

Or, pentru a fi promulgat, acest ajutor trebuie să fie adoptat de ambele camere ale Congresului american. Pentru a putea fi aprobat, pachetul are nevoie de 60 de voturi, iar democrații au doar 51 dintre acestea.

Republicanii lui Donald Trump folosesc granița cu Mexicul și imigrația ca pretexte pentru a bloca de luni de zile proiectele administrației Biden și pentru a opri ajutoarele pentru Ucraina.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *