Congresul Avocaţilor cere „egalitate de arme între apărare şi acuzare”

Congresul Avocaţilor din acest an a avut ca temă centrală „Apărarea apărării. Adoptarea de măsuri în apărarea profesiei de avocat”. A fost adoptată o „Rezoluție privind apărarea statului de drept și a egalității de arme între acuzare și apărare” şi au fost prezentate mesaje pe acest subiect de către o serie de reprezentanţi ai organizațiilor profesionale ale avocaților (Uniunea Internațională a Avocaților, Consiliul Barourilor Europene, Baroul Federal German, Asociaţia Baroului American).

Rezoluţia adoptată constată „subminarea principiilor fundamentale ale profesiei de avocat, în general, precum și a unor principii fundamentale ale avocaturii, în special, cum sunt independența avocatului, libertatea de exercitare a profesiei sale, păstrarea secretului profesional, libertatea de alegere a avocatului” şi cere „reechilibrarea balanței între acuzare și apărare, în vederea restabilirii ordinii de drept”, prin respectarea, între altele, a „principiului egalității de arme între acuzare și apărare”, a imunității pledoariei și a opiniilor profesionale ale avocatului, precum şi a independenței avocatului și a libertății de exercitare a profesiei sale.

În mesajul preşedintei Asociaţiei Baroului American, au fost criticate „practici din cadrul procedurilor penale din România care încalcă independența profesiei de avocat și principiile statului de drept. Aceste practici contravin conceptului tradițional al unui echilibru corect între acuzare și apărare și subminează confidențialitatea profesională a relației dintre avocat și client. Prin aceasta amenință dreptul acuzatului la un proces echitabil”, a declarat Patricia Lee Refo la evenimentul organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, în 25 şi 26 iunie.

Este pentru a doua oară în ultimele luni când reprezentanta avocaţilor din SUA intervine în disputa deschisă de condamnarea, în decembrie 2020, a avocatului Robert Roşu, la cinci ani de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a fostei Ferme Regale Băneasa şi a Pădurii Snagov. La protestele organizate, în acest an, de avocaţii români s-a cerut insistent „interzicerea identificării avocatului cu clientul”.

În dosarul cu 23 de inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat condamnări însumând 79 de ani de închisoare, în urma prejudicierii statului cu 145 milioane de euro, prin retrocedarea frauduloasă a 75 de hectare de teren.

Europolis

 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *