Comisia Europenă a constatat că România nu a îndeplinit 6 jaloane din PNRR. Câciu: „Nu e o surpriză”

Comisia Europeană a constatat, ieri, că autoritățile din România nu au încheiat şase jaloane din cele 68 legate de cerere de plată nr. 3 a României, în valoare de 2 miliarde de euro, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al programului NextGenerationEU.

Acestea jaloane din PNRR vizează reforme ale guvernanţei întreprinderilor de stat, investiţii din domeniul transporturilor şi reforma regimului fiscal al microîntreprinderilor. Prin urmare, Comisia a propus suspendarea parţială a plăţii către România.

România are acum la dispoziţie o lună pentru a-i transmite Comisiei observaţiile sale.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, marţi seară, după anunţul Comisiei Europene, că jaloanele nerezolvate sunt în discuţii de un an de zile, iar decizia autorităţilor europene nu a venit ca o surpriză.

”Am anunţat acum o lună că vom avea o plată parţială pentru aceste jaloane care deja sunt în discuţii aproape de un an de zile. Din păcate, nu s-au rezolvat – şi mă refer aici la jaloanele privind numirile de la companiile din Energie, numiri făcute în anul 2022, unde trebuie reluată procedura, la numirile de la AMEPIP și două companii de la Ministerul Transporturilor”, a declarat Adrian Câciu.

Ministrul a mai spus că reformele asumate trebuie îndeplinite. ”Practic, nu e o surpriză, dar trebuie să înţelegem că trebuie făcute aceste reforme”, a insistat Câciu, referindu-se la cei care ar trebui să implementeze aceste modificări – ministrul Energiei, secretarul general al Guvernului şi ministrul de Finanţe.

Adrian Câciu a mai spus că nu se cunoaște, deocamdată, care este cuantumul plății care va fi suspendată. PNRR-ul României are o valoare totală de 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde de euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Facebook

Comentarii