Anularea alegerilor prezidențiale din România va fi analizată de Comisia Europeană în cadrul raportului său privind statul de drept din 2025, a anunțat marți comisarul european pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorului, Michael McGrath. Subiectul a fost discutat în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale (CAG), unde miniștrii europeni au evaluat progresele statelor membre în respectarea normelor democratice.
În cadrul reuniunii, miniștrii europeni au analizat raportul din 2024 al Comisiei privind statul de drept în România, Portugalia, Ungaria și Slovenia, precum și recomandările formulate în acest context. Oficialii au discutat despre progresele realizate de statele membre în aplicarea recomandărilor europene, dar și despre noile provocări în materie de democrație și transparență electorală.
„Am avut o discuție amplă cu privire la România, ca una dintre cele patru țări analizate astăzi la Consiliu. Comisia Europeană va ține cont de evoluțiile recente și va examina anularea alegerilor prezidențiale din România în raportul său din 2025. Ne dorim să înțelegem toate circumstanțele acestei decizii și impactul asupra democrației”, a declarat Michael McGrath.
În paralel, Comisia Europeană lucrează la dezvoltarea „Scutului Democrației”, o inițiativă menită să consolideze cooperarea între statele membre pentru protejarea proceselor electorale de interferențe externe. Ministrul afacerilor europene din Polonia, Adam Szlapka, a reafirmat angajamentul președinției poloneze a Consiliului UE de a colabora îndeaproape cu Bruxelles-ul pentru a preveni ingerințele externe în alegeri.
În cadrul aceleiași întâlniri, oficialii europeni au abordat și situația statului de drept în Ungaria, țară supusă procedurii articolului 7 din Tratatul UE din cauza îngrijorărilor legate de respectarea normelor democratice. McGrath a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru statele membre în implementarea recomandărilor privind statul de drept și a subliniat importanța unui sistem judiciar independent pentru menținerea competitivității economiei europene.
Discuțiile privind transparența proceselor democratice și protejarea integrității alegerilor vor continua în cadrul viitoarei reuniuni a Consiliului Afaceri Generale, programată pentru 27 mai, unde vor fi analizate situațiile din Slovacia, Finlanda, Suedia și Belgia.










