Comisia Europeană prezintă, astăzi, raportul privind R. Moldova și Ucraina

Comisia Europeană prezintă, astăzi, raportul asupra reformelor din Republica Moldova şi Ucraina, care au primit în iunie 2022 statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

În fiecare an, executivul comunitar prezintă evaluarea asupra reformelor realizate în ţările candidate şi în cele candidate potenţiale la aderare. Pachetul de astăzi include pentru prima dată pe Republica Moldova şi Ucraina, două noi candidate la aderarea la UE, şi pe Georgia, ţară potenţial candidată, potrivit Agerpres.

În această după-amiază, membrii Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European îl vor audia pe comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi, cu privire la viitorul politicii de extindere a UE şi la situaţia progreselor în ţările din vizate de pachetul extindere.

De asemenea, Varhelyi va prezenta noul plan de creştere al Comisiei Europene, în valoare de 6 miliarde de euro, pentru Balcanii Occidentali. În aşteptarea punerii în practică a reformelor legate de UE, planul este menit să ajute ţările din această regiune să-şi urmărească obiectivele de integrare europeană.

Uniunea Europeană a acordat statutul de candidat Republicii Moldova şi Ucrainei în 2022, stabilind cerinţe suplimentare Georgiei pentru a beneficia de acelaşi statut.

La reuniunea sa din decembrie, Consiliul European ar urma să adopte o decizie privind începerea sau nu a negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *