Comisia Europeană a deschis, astăzi, două investigații care vizează două grupuri de firme care au depus ofertele pentru construcția unui parc fotovoltaic la Rovinari, județul Gorj.
Potrivit comunicatului executivului european, este vorba de consorțiul Enevo (companie românească) şi LONGi Solar Technologie GmbH (filiată a unei companii germane) pe de o parte, și, pe de altă parte, de un consorțiu de firme chinezești, și anume Shanghai Electric UK Co. Ltd. şi Shanghai Electric Hong Kong International Engineering Co. Ltd, ambele deținute de statul chinez.
Oficialii europeni precizează că s-a luat decizia să se lanseze două investigații – pentru ambii ofertanţi – „deoarece există suficiente indicii că ambele au primit subvenţii străine care denaturează piaţa internă”.
Licitația pentru proiectarea, construirea și exploatarea parcului fotovoltaic din România, cu o putere instalată de 110 MW, a fost lansată de Societatea Parc Fotovoltaic Rovinari Est S.A.
„În cursul investigaţiei aprofundate, Comisia va evalua în continuare presupusele subvenţii străine şi va obţine toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă este posibil ca acestea să fi permis societăţilor să prezinte o ofertă nejustificat de avantajoasă ca răspuns la o licitaţie. O astfel de ofertă ar putea determina alte întreprinderi care participă la procedura de achiziţii publice să piardă oportunităţi de vânzare”, subliniază executivul comunitar.
Acest proiect este finanţat parţial din Fondul UE pentru modernizare și presupune ridicarea unui parc fotovoltaic pe unitatea minieră de carieră de la Rovinari. Investiția este evaluată la 104 milioane de euro, dintre care 70% din fonduri UE – 72,8 milioane de euro.
Compania Parc Fotovoltaic Rovinari Est SA, cea care a lansat licitația, este o societate deţinută în ponderi egale de Complexul Energetic Oltenia şi OMV Petrom.









