Ţările europene care nu depind de livrările de gaze rusești trebuie să manifeste solidaritate faţă de cele care trebuie să facă eforturi pentru a le economisi, din cauza riscului iminent de întrerupere a furnizării, a spus, luni, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea unei reuniuni speciale a miniştrilor energiei din ţările blocului comunitar care este planificată pentru marţi, potrivit Agerpres.
Țările din UE sunt strâns interconectate, astfel că o criză a gazelor ar afecta fiecare stat membru în parte, a arătat președinta Ursula von der Leyen. „De aceea, este important ca statele membre să-şi diminueze cererea de gaze, astfel încât toate să stocheze mai mult şi să împartă cu cele care sunt mai afectate”, a afirmat Ursula von der Leyen.
Aceste declarații vin în contextul criticilor exprimate de Spania şi Portugalia faţă de planul de urgenţă în materie de gaze care a fost propus de Comisie, săptămâna trecută. În plus, Spania a venit azi cu propunerea să mărească propriile exporturi de gaze. Deși nu este de acord cu propunerea executivului european, Spania a anunțat că nu se va opune deciziei Comisiei Europene, prin vot, dar va susține ajungerea la un consens.
Comisia Europeană a solicitat, prin planul de măsuri prezentat săptămâna trecută, tuturor statelor UE să îşi reducă în mod voluntar consumul de gaze cu cel puţin 15%, în perioda 1 august şi 31 martie, luându-se în calcul totodată eventualitatea unor reduceri suplimentare, în cazul agravării crizei de gaze. Într-o primă reuniune a diplomaților din țările UE, care a avut loc miercurea trecută, 12 state membre și-au manifestat deja rezerva față de propunerea executivului european, criticând caracterul obligatoriu care l-ar putea lua o astfel de măsură, în cazul în care s-ar decreta o situație de urgență, impusă de agravarea crizei energetice.
În pofida rezervelor exprimate de unele țări, președinta Comsiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat astăzi încrederea că propunerile Comisiei vor primi, în cele din urmă. aprobarea tuturor statelor membre.
Laura Groșereanu