Comisia Europeană a declanșat Mecanismul privind statul de drept împotriva Ungariei

Comisia Europeană a declanșat, miercuri, Mecanismul privind statul de drept pentru protejarea bugetului Uniunii Europene, a anunţat comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn.

„Astăzi, Comisia Europeană (CE) a emis prima notificare în temeiul regulamentului privind Mecanismul de condiționalitate bazat pe statul de drept. Ungaria este acum invitată să răspundă la preocupările CE. Conform datoriei noastre de a proteja bugetul UE, CE continuă să examineze toate statele membre în cadrul acestui instrument”, a declarat Johannes Hahn.

Pentru adoptarea deciziei finale de tăiere a finanțării europene pentru Ungaria este nevoie de un vot cu majoritate calificată în Consiliul UE, ceea ce presupune acordul a 15 state europene, care să reprezinte 65% din populaţia Uniunii.

Ungaria şi Polonia au contestat la Curtea de Justiţie a UE Mecanismul de sancţiuni pentru încălcările statului de drept în statele membre prin sistarea fondurilor europene. Curtea s-a pronunţat la 16 februarie 2022, respingând ambele recursuri şi admiţând că regulamentul european este în conformitate cu normele UE. Tot în februarie anul acesta, Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie care a salutat decizia Curţii de Justiţie a UE.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *