Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european din partea României, va fi audiată astăzi, în Parlament, la comisiile de specialitate. Este vorba de comisiile pentru afaceri europene şi comisiile pentru politică externă ale Camerei Deputaților și Senat. Comisiile se vor reuni începând cu ora 13.00.
După audierea din Parlamentul României, Roxana Mînzatu urmează să fie audiată și în comsiile de specialitate ale Parlamentului European, pe data de 12 noiembrie.
Roxana Mînzatu este europarlamentar român din partea PSD și a fost nominalizată de premierul Marcel Ciolacu, în urma unei negocieri cu Ursula von der Leyen. Ea a primit un portofoliu în sfera socială și unul dintre cele șase posturi de vicepreședinte al Comisiei Europene.
Este pentru prima dată de la aderarea la UE, când România a promit postul de vicepreședinte al executivului comunitar. Ea va coordona portofoliul pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă și Drepturi Sociale, rol în care va gestiona aproximativ 20% din bugetul UE.










