Coaliție de 10 țări, pentru protejarea traficului din Marea Roșie

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat, ieri, formarea unei coaliţii în Marea Roşie, menită să contracareze atacurile rebelilor houthi din Yemen asupra traficului maritim şi care cuprinde 10 ţări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Escaladarea atacurilor rebelilor houthi dinspre Yemen ameninţă libera circulaţie a comerţului, pune în pericol viaţa marinarilor şi încalcă dreptul internaţional, a afirmat Lloyd Austin într-un comunicat.

„Operaţiunea Prosperity Guardian reuneşte mai multe ţări, inclusiv Regatul Unit, Bahrein, Canada, Franţa, Italia, Olanda, Norvegia, Seychelles şi Spania, pentru a aborda împreună provocările de securitate din sudul Mării Roşii şi Golful Aden”, potrivit comunicatului.

Rebelii houthi din Yemen au intrat în conflictul dintre Israel şi Hamas atacând nave pe rute de transport vitale şi lansând drone şi rachete în direcţia Israelului de la o distanţă de peste 1.500 km.

Facebook

Comentarii

75 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *