Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis luni un comunicat, în care își exprimă „profunda îngrijorare” față de ceea ce numește „derapaje din discursul public”, în special amenințările și atacurile directe la adresa jurnaliștilor. Reacția instituției vine în urma unui episod în care George Simion, candidatul AUR la președinție, a difuzat pe rețelele de socializare o înregistrare video în care îi insultă pe jurnaliștii Digi24.
Potrivit CNA, difuzarea unei conversații private, manipulată și scoasă din context, constituie o tentativă gravă de a submina încrederea publicului în mass-media. În plus, etichetarea jurnaliștilor drept „asasini mediatici” și utilizarea unui ton agresiv și disprețuitor sunt semnale de alarmă care, dacă sunt tolerate, pot deveni normă.
„Libertatea de exprimare nu înseamnă dreptul de a amenința”
CNA amintește că libertatea de exprimare, deși garantată, nu include „dreptul de a amenința, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv”. Mai ales în perioadele de campanie electorală, când dezbaterea publică atinge cote înalte de tensiune, este esențial ca toate părțile implicate să manifeste responsabilitate, respect și decență în discursul public.
În mod particular, Consiliul cere tuturor actorilor politici, indiferent de poziția sau statutul lor, să contribuie la menținerea unui climat de dialog onest și civilizat. De altfel, comunicatul conține un apel explicit pentru respectarea jurnalismului ca element esențial al unei democrații funcționale.
Un incident și o decizie: George Simion refuză dezbaterea Digi24
Declanșatorul acestei reacții instituționale a fost comportamentul lui George Simion în timpul unei întâlniri informale cu jurnaliștii Digi24, când se discuta despre organizarea unei dezbateri electorale. Filmarea, făcută fără acordul celor prezenți, îl surprinde pe candidatul AUR acuzând redacția postului că urmărește „umilirea” sa în direct.
„Dumneavoastră vreţi să mă chemaţi la Digi 24 să mă umiliţi, să vă fac şi rating, spunând că este jurnalism echidistant ce faceţi. Ar trebui să vă fie ruşine. […] Sunteţi asasini mediatici”, afirmă Simion, într-o tiradă în care jurnaliștii sunt prezentați drept dușmani ai poporului. La scurt timp după acest episod, candidatul AUR a anunțat că nu va mai participa la dezbaterea electorală, deși anterior își exprimase acordul.
Moderatorul emisiunii, Cosmin Prelipceanu, a declarat ulterior că întreaga scenă a fost filmată fără ca cei din încăpere să știe că sunt înregistrați, iar conținutul a fost postat în mod tendențios, cu scopul de a decredibiliza presa și de a justifica retragerea din confruntarea publică.









