O companie care încheie parteneriate comerciale cu creatorii de conținut nu poate invoca întotdeauna statutul de simplu intermediar online. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că Google poate fi tras la răspundere pentru anumite videoclipuri publicate pe YouTube atunci când, înainte de încheierea unui acord comercial, analizează și cunoaște conținutul canalului respectiv.
Litigiul dintre AGCOM și Google Ireland
Decizia CJUE are la bază un proces deschis după ce AGCOM a aplicat o amendă de 750.000 de euro companiei Google Ireland. Sancțiunea a vizat videoclipuri publicate pe YouTube care promovau jocuri de noroc online, încălcând legislația italiană în domeniu.
Instanța europeană a fost chemată să clarifice în ce măsură Google poate beneficia de protecția oferită furnizorilor de servicii de găzduire și în ce situații poate deveni responsabil pentru conținutul distribuit prin intermediul platformei YouTube.
CJUE: Jocurile de noroc nu intră în armonizarea legislației europene privind comerțul electronic
Judecătorii de la Luxemburg au explicat că dreptul Uniunii Europene exclude jocurile de noroc și activitățile asociate acestora din domeniul armonizării privind comerțul electronic.
Potrivit Curții, această excludere este justificată de diferențele importante de ordin moral, religios și cultural dintre statele membre în ceea ce privește reglementarea jocurilor de noroc.
În același timp, CJUE a subliniat că serviciile de găzduire online nu sunt, prin natura lor, legate de activitatea de jocuri de noroc. Aceste servicii presupun stocarea, într-o manieră neutră, a conținutului încărcat de utilizatori, fără ca platforma să urmărească promovarea acestuia. Din acest motiv, serviciile de hosting rămân reglementate de legislația europeană privind comerțul electronic.
În ce condiții poate fi tras Google la răspundere
Curtea a precizat că un furnizor de servicii de găzduire poate fi exonerat de răspundere dacă nu are cunoștință despre informațiile transmise sau stocate pe platforma sa.
Totuși, această protecție nu se aplică automat atunci când operatorul platformei analizează în mod activ conținutul unui canal înainte de a încheia un parteneriat comercial cu creatorul respectiv.
Potrivit hotărârii, dacă Google examinează tema principală a canalului, cele mai vizionate sau cele mai recente videoclipuri și metadatele asociate pentru a decide încheierea unui acord comercial, compania dobândește o cunoaștere concretă a conținutului publicat.
În aceste circumstanțe, Google nu mai poate susține că acționează exclusiv ca furnizor neutru de servicii intermediare, iar acest aspect poate conduce la angajarea răspunderii sale.










