Ciolacu: Produsele alimentare nu s-au mai scumpit

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, astăzi, la începutul şedinţei de Guvern, că produsele alimentare nu s-au mai scumpit după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază.

„La zece zile după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, toată lumea vede că există o scădere semnificativă la anumite produse faţă de tarifele de luna trecută. Mai mult, putem observa cu toţii că produsele alimentare nu s-au mai scumpit”, a declarat Ciolacu.

Marcel Ciolacu, care a mers și el, săptămâna trecută, în magazine ca să vadă prețurile la rafturi, i-a îndemnat pe membrii Cabinetului să verifice, la fel ca ministrul Agriculturii, preţurile din magazinele din ţară.

„Doresc să îl felicit pe domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pentru perseverenţă. A lucrat din greu ca să putem adopta această măsură esenţială, iar acum domnul ministru merge zilnic în supermarketuri să vadă preţurile. Cred că fiecare ministru şi demnitar trebuie să facă la fel în magazinele din toată ţara”, a mai spus Marcel Ciolacu.

În opinia sa, prețurile la anumite produse de bază sunt acum cu 30% – 40% mai mici, după ce ordonanța privind reducerea prețurilor la 14 alimente de bază a intrat în vigoare de la 1 august, pentru o perioadă de trei luni.

Dacă va avea efecte benefice, autoritățile au luat în calcul și extinderea acestor prevederi – procesatorii nu pot pune mai mult de 20% adaos comercial, distribuitorii maximum 5%, iar retailerii maximum 20%.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *