O reuniune comună a guvernelor român şi israelian va avea loc la Bucureşti, în perioada următoare, iar premierul Marcel Cilacu a anunțat că l-a invitat pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să ia parte la eveniment.
Anunțul a fost făcut de șeful executivului, Marcel Ciolacu, ieri, pe platforma X, unde a spus că l-a invitat pe premierul israelian să vină în România, pentru a participa la lucrările reuniunii celor două guverne.
„Vom continua eforturile noastre comune de promovare a păcii şi securităţii şi de implementare a diferitelor proiecte economice şi de securitate pe care le-am convenit cu premierul Netanyahu. De asemenea, vom lucra la pregătirea reuniunii comune a guvernelor noastre care va avea loc la Bucureşti, la care l-am invitat pe premierul israelian să participe”, a transmis Ciolacu pe platforma X.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, ar putea fi, însă arestat, dacă ajunge în România. Anul trecut Curtea Penală Internațională (CPI) a emis mandate de arestare pe numele premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, și al fostului ministru al Apărării, Yoav Gallant, pentru crime de război în Fâșia Gaza, amintește Digi24.
România a semnat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, fiind unul dintre statele care au contribuit direct la intrarea în vigoare a Statutului.










