Guvernul Ciolacu urmează să îşi asume răspunderea, astăzi, în Parlament – ședința are loc la ora 18.00 – pe un proiect de lege care cuprinde mai multe măsuri fiscale. Parlamentarii de la toate partidele pot depune amendamente până la ora 13.00.
Executivul a aprobat, luni, proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România.
Proiectul include, printre altele, un impozit de 1% pe cifra de afaceri a IMM-urilor până la venituri de până la 60.000 euro pe an și de 3% dacă veniturile depășesc această sumă. Guvernul a renunțat, în schimb, la impozitarea cu 16% pe profit, dacă rata de rentabilitate trece de 30%.
Potrivit premierului Marcel Ciolacu, prețurile nu vor crește, în urma acestor măsuri fiscale. Guvernul nu va creşte TVA-ul general, se păstrează la cota de 9% pentru alimente şi medicamente și de 5%, la lemne de foc, energie, gaze şi cărţi, a precizat premierul.
”Deci nu există nici un risc pentru ca preţurile să crească”, a spus Ciolacu.
Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat și devine obligatoriu pentru Guvern.










