Litoralul românesc a fost, în ultimele zile, scena mai multor scandaluri de neacceptat, care au izbucnit chiar pe plajă după ce mai mulți turiști au adresat injurii și au lovit jandarmii, polițiștii și chiar salvamarii care veghează, în mod normal, ca viețile oamenilor să fie în siguranță cât timp se află în apele mării.
Premierul Marcel Ciolacu a luat atitudine, în deschiderea ședinței de guvern de astăzi, cerând forțelor de ordine „toleranță zero” pentru persoanele care tulbură liniștea miilor de turiști care aleg să ajungă, și în această vară, la malul mării.
“Pentru că începe weekendul şi probabil iar staţiunile de pe litoral vor fi pline de turişti, vreau să fac un apel către forţele de ordine, să fie foarte ferme în aplicarea legii. Oamenii vor lege şi ordine. Trebuie toleranţă zero faţă de toţi aşa-zişii bombardieri care fac scandal şi confundă plajele şi drepturile cetăţeneşti cu maidanul în România”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, care a transmis susținerea sa și a întregului guvern pentru poliștii și jandarmii care supraveghează zona litoralului.
Jandarmi, polițiști și salvamari, loviți de turiști recalcitranți
Pe plaja de la Costineşti, puțin după ora prânzului, marțea trecută, liniștea a fost spartă de un scandal în toată regula. Doi tineri au fost loviți, pe faleză, de alți șase necunoscuți și au cerut ajutorul poliției. Două patrule ale Jandarmeriei Constanța au intervenit de urgență pentru a aplana lucrurile. Dar cearta a degenerat imediat, turiștii recalcitranți încăierându-se, de această dată, cu poliţiştii şi jandarmii, sosiți la fața locului. Pentru a calma spiritele, a fost nevoie ca jandarmii să-i încătușeze pe aceștia chiar pe plajă și să-i conducă la secție.
La Eforie Nord, turiştii au avut un conflict cu salvamarii, după ce li s-a atras atenția să nu intre în mare din cauza pericolului de înec, marea fiind tot mai agitată, cu curenți periculoși la mică adâncime. Scandalul a început după ce un turist a aruncat cu o piatră într-un salvamar aflat pe skijet, care încerca să-i atenționeze încă o dată pe oameni că marea este zbuciumată și nu le este permis înotul, fiind arborat steagul roșu. Poliția Constanța a anunțat miercuri că în acest caz a fost deschis dosar penal.
Din nefericire, șase persoane au murit înecate în stațiuni de pe litoralul românesc, mergând în mare chiar și după ce salvamarii au emis atenționări cu steagul roșu și galben, de care însă turiștii aleg să nu mai țină cont.









