China va coopera cu Ungaria în domeniul securității

China s-a oferit să sprijine Ungaria în materie de securitate, informează Reuters, potrivit Agerpres.

China speră să aprofundeze legăturile cu Ungaria în materie de aplicare a legii şi de securitate, în contextul în care cele două ţări marchează 75 de ani de relaţii diplomatice, a declarat săptămâna trecută ministrul securităţii publice, Wang Xiaohong.

Oficialul chinez s-a aflat la Budapesta, unde s-a întâlnit cu premierul ungar Viktor Orban. Wang a declarat că speră ca astfel de eforturi ar urma să consolideze cooperarea în domenii precum combaterea terorismului şi a criminalităţii transnaţionale.

De asemenea, Wang s-a întâlnit cu ministrul de interne Sandor Pinter şi a semnat documente privind cooperarea în materie de aplicare a legii şi de securitate, a precizat duminică agenția de presă Xinhua, fără a oferi detalii.

Oferta de securitate a Chinei survine în contextul în care Ungaria, un aliat al Rusiei, s-a străduit să-şi slăbească dependenţa de ţările occidentale în ultimul deceniu sub conducerea lui Viktor Orban, rezistând recent presiunilor pentru a aproba extinderea NATO în Europa.

Ungaria este singurul stat NATO care nu a ratificat cererea Suediei de aderare la blocul de securitate.

Pactul de securitate cu Ungaria reprezintă o victorie diplomatică pentru China în Uniunea Europeană, în condiţiile în care blocul îşi reevaluează legăturile cu a doua cea mai mare economie a lumii din cauza divergenţelor privind drepturile omului, dezechilibrele comerciale şi invazia Rusiei în Ucraina.

În mai multe ocazii, Ungaria s-a opus poziţiilor UE care critică China în chestiuni precum drepturile omului şi a salutat investiţiile chineze, în pofida apelului lansat de UE ca ţările membre să alinieze relaţiile cu China la cele ale blocului comunitar.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *