China a anunţat, astăzi, că îşi va accelera campania de vaccinare a persoanelor vârstnice împotriva COVID-19, după ce a înregistrat un număr record de infectări în ultimele zile, informează AFP, potrivit Agerpres.
Anunţul a fost făcut după o serie de proteste considerate istorice, organizate weekendul trecut în mai multe oraşe chineze faţă de măsurile sanitare extrem de stricte care sunt în vigoare de aproape trei ani în această ţară.
Comisia Naţională pentru Sănătate (NHC) şi-a luat angajamentul, într-un comunicat, „să accelereze creşterea ratei de vaccinare a persoanelor cu vârste de peste 80 de ani şi să continue să crească rata de vaccinare a persoanelor cu vârste între 60 şi 79 de ani”.
În acest scop, „un grup special de lucru va fi creat pentru vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva COVID-19”.
Rata insuficientă de vaccinare în China, în special în rândul persoanelor vârstnice, este unul dintre argumentele promovate cu regularitate de Guvernul de la Beijing pentru a justifica politica sa sanitară strictă, denumită „zero COVID” şi care implică lockdown-uri repetate, plasarea în carantină la venirea din străinătate şi testarea aproape zilnică a populaţiei.
Doar 65,8% dintre locuitorii chinezi cu vârste de peste 80 de ani sunt vaccinaţi cu schemă completă, au precizat reprezentanţii NHC într-o conferinţă de presă.
Oficialii chinezi se tem că o anulare totală a restricţiilor sanitare ar copleşi sistemul naţional de sănătate şi ar cauza numeroase decese.
Însă nemulţumirea (cauzată de restricţiile foarte stricte – n.r.) este puternică în rândul populaţiei, ceea ce a dus la proteste în mai multe oraşe chineze pe durata weekendului trecut.
China a înregistrat 38.421 de noi infectări locale, astăzi, un număr apropiat de recordul zilnic stabilit de la începutul pandemiei de COVID-19.








